Málaga - Andaluzia
După ani de zile petrecuți pe plajele din Grecia anul acesta
am ales să explorez Spania ceva nou pentru mine.
Din cele citite pe diferite bloguri(utile) și o ofertă de la WizzTours am ales o să decolez o saptămînă în
Malaga.
Era pentru prima dată cînd plecam în concediu la mare cu avionul,
bagajele au fost o problemă dar am reușit să ne întoarcem cu bine și cu un souvenir
la bagaj, o sticlă de Sangria.
Zborul a fost lin și fără turbulențe, aeroportul din Malaga
mare și bine semnalizat, nu am reușit să mă pierd prin el.
După aterizare am recuperat bagajele am reușit să localizez
compania de închirire auto de unde trebuia să ridic mașina.
Compania se numeste Autoclick Rent-A-Car, pe care o recomand
cu cea mai mare încredere.
Pentru cele 8 zile am platit 100 euro cu asigurare full(recomand
această forma de asigurare) fără depozit sau excess de bani, nu am mai plătit
nimic la ridicarea mașini.
Am beneficiat în ofertă și de un router 3G portabil cu internet
care m-a ajutat la navigație, folosind pe toată perioada aplicația Waze care a
fost foarte utilă și a rutat adresele perfect.
Oferta din punct de vedere al combustibilului era plin pe
plin adică am preluat mașina cu plinul făcut și trebuia să o returnez tot cu
plinul făcut.
La ridicarea mașini mi-a fost blocată totuși suma de 98 euro
care reprezenta o garanție în cazul în care nu aduceam mașina cu rezervorul
plin. Diferența de combustibil era oprită din această sumă, dar de preferat să
aduceți mașina cu plinul făcut pentru că cei de la companiile de închiriat auto
au alte prețuri la carburanți(mai mari) față de cele de la pompă.
Masina a fost un Nissan Pulsar alb perlat, cu motor diesel de
1.5l, 6 trepte de viteza, curată(impecabil) atît la exterior cît și la interior,
cu doar 6000 km la bord.
Dupa ce am recuperat soția cu bagaje cu tot am plecat spre
hotel.
De dimineată după ce am făcut planul de bătaie am plecat spre
Torremolinos o stațiune mult lăudată pe internet.
Peisajul este asemanator cu cel din Grecia vegetația, solul
construcțiile de pe malul mării sunt asemănătoare cu cele de prin
Grecia(părerea mea) numai că se vorbește spaniola și nu limba lui Homer.
Diferența o dă curațenia, modul cum se circulă cu mașina cum se parchează dar
și costul parcărilor, puține parcări gratuite.
Am trecut în revistă Torremolinos tot căutând o parcare
gratuită am ajuns pe o plaja din Benalmádena, altă stațiune situată pe coasta
Mării Mediterane numită Costa del Sol.
Am parcat de data aceasta în parcarea unui supermaket DIA % care duminica este închis, de fapt toate
magazinele sunt închise duminica excepție făcând cele de pe plajă, la care
găsesti mai de toate, produse food dar și suveniruri.
Plaja din Benalmádena este cu nisip fin, intrarea
în apă puțin cam abruptă.
În acestă perioadă a luni iunie(2-10) apa este destul de rece
sau cel puțin așa am perceput eu temperatura apei iar vîntul bate serios, nici
nu simți cînd te prinde soarele, în toata această perioadă temperatura nu a
scăzut sub 28-30 de grade.
Toată plaja este plină de sezlonguri cu umbrele prețul pleacă
de la 8 euro și poate ajunge pîna la 14 euro.
La Benalmádena puteți petrece o zi întreagă la Selwo Marina aici gasiți detalii la prețuri si
atracții.
Cea mai scumpă stațiune este Marbella care este considerată o
perlă a Rivierei Spaniole, aici un set de sezlonguri și o umbrela costau 14
euro, iar parcarea stradală era 30 minute 0,30 euro.
În Marbella nu am stat mult pentru că vremea nu era prea bună,
vînt puternic și puțin înorat, am vizitat faleza și portul Puerto José Banús superbe.
La circa 20 km de Marbella o altă atracție este Selwo
Aventura(Park), aici este o gradină zoologică imensă unde trăiesc în
semi-libertate animalele, nu am
vizitat-o dar o recomand pentru copii dar nu numai. Detalii prețuri și atracții
aici.
Fiind prima dată în Andaluzia nu am știut unde și cum să
împartim doar cele 7 zile de concediu.
Am vrut să vizităm renumitul Palat Alhambra din Granada dar
ghinion, biletele se pot cumpara doar online iar disponibile erau doar prin luna
iulie pe la jumatate, l-am ratat de data aceasta, aici gasiți programul de
vizitare și prețul biletelor.
Am vrut să vizităm Caminito del Rey(drumul regelui) dar
ghinion și aici biletele se pot cumpara doar online iar disponibile erau doar
pe la sfirșitul lunii iunie.
Încă o ratare aici găsiți detalii cu privire la program și
prețuri la bilete.
Deci dacă ați programat o deplasare în Andaluzia și doriți să
vizitați cele două obiective Palat Alhambra din Granada și Caminito del Rey,
trebuie să cumpărați bilete online de acasă cu cel putin o luna înainte.
Vă las să admirați fotografiile făcute în Andaluzia și sper
că v-am trezit interesul pentrua vizita Spania-Malaga-Andaluzia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu