AKH Viena

Revolut

marți, 10 aprilie 2012

Asteptarea pe holul Spitalul Privat Rudolfinerhaus


Cel mai greu este să aștepti pe holul unui spital.
La ora 11(ora Romaniei) a intrat în sala de operație la Rudolfinerhaus alături de Univ. Prof. DR. E. Kucera-Sliutz care după cum a părut și la telefon este o un OM deosebit.
Chiar dacă nu ne-am înteles prea bine din cauza carențelor noastre ligvistice numai din gesturi ne-a dat de inteles ca totul va fi Ok.
Despre Rudolfinerhaus ce să vă spun nu am cuvinte, nu găsesc cuvintele potrivite pentru a face o evaluare corecta.
Personalul este foarte, foarte amabil, camera cu două paturi poate fi evaluată ca a unui hotel de 4 stele(nu în Romania, an să atașez în alta zi ceva fotografii).
Din partea hotelului și bucătăriei spitalului o venit o tînăra care ne-a prezentat meniul și a făcut un rezumat al problemelor de nutriție dacă acestea sunt și ne-a prezentat modul de folosire a electronicelor din cameră.
Acum astept rezultatul testului fulger la rece a chistului să vedem de ce natură este, iar în funcție de acest rezultat, urmează tratamentul adecvat.





Sper din tot sufletul ca lîngă Univ. Prof. DR. E. Kucera-Sliutz să se afle Bunul Dumnezeu să vegheze încă odată asupra lui Daniela.

pestisori

Booking.com