Am hotarît să
scriu despre o experiență pe care am trăit-o decurs de o lună de zile cu un
card Microsd SDHC Sandisk de 16 Gb.
Acest card a
provenit de la un HTC HD7 și îmi era prea mare pentru ce știa să facă aceste
telefon și aplicațiile free limitate ca număr și diversitate.
Am hotarît să
îi fac o operație de micsorare a memoriei interne de la 16Gb la 4Gb. HTC HD7 nu
este prevăzut cu un slot de card microsd(unul din dezavantaje), dar memoria lui
internă este defapt un card microSD SDHC începînd de la 4 Gb și poate ajunge la 16gb din
fabrică dar se poate face un upgrade la 32 sau chiar 64 de Gb cum este prezentat
în videoclipul acesta
și fără să umblați la cel șurub care reprezintă un sigiliu de garanție .
Pînă aici
teoria este foarte bună dar practica ne omoară acest Windows Mango sau Phone îți
face cardul aproape inutilizabil după ce îl scoti din telefon, adică nu îl vede
nici un PC sau alt telefon chiar cu andoid. Windows Mango il blochează printr-o
parolă și din această cauză nu poate fi formatat sau folosit în alt telefon cu
alt sistem de operare.
După ce am săpat
prin tot internetul despre acestă problemă și am găsit ceva încercări de a
rezolva această situație pe forumul XDA Developers
și anume aici.
Problema a
fost rezolvată foarte simplu cu ajutorul unui telefon nokia cu sistem de
operare symbian și care să suporte un card microsd de minim 16Gb, în cazul meu
a fost un Nokia E51. Tot pe XDA Developers se mai spune că dacă se introduce
cardul într-un aparat foto se poate formata la fel de bine acest card, acestă
variantă nu am verificat-o însă.
Cum se
procedează.
Se introduce
cardul în telefon se pornește telefonul la deschidere mi-a apărut că am în
telefon un card protejat cu o parolă, am încercat să ghicesc parola nu am reușit.
Am căutat
tot pe internet și am găsit că în meniul telefonului la memoria card se intră la
opțiuni și se alege format card. După ce te anuntă că vei pierde toate informațiile
de pe card se procedează la formatarea acestuia.
După ce se
termian formatarea cardul este acum vizibil absolut pe orice PC sau telefon si
poate fi folosit ca atare.
Un amănunt
de care trebuie să ținem cont cînd alegem cardul care trebuie introdus într-un
telefon cu Windows Mango este acela ca nu suportă orice fel de car ci numai de
la producatorul Sandisk.
Eu am probat
de la alți producători și îmi spunea că acel card este incompatibil, cu toate
că era de clasă superioară, pînă nu am pus Sandisk nu a vrut.
Atașez o
listă cu acele carduri care sunt suportate de Windows Mango.
Acestea le-am
gasit pe diferite forumuri de specialitate
- SanDisk microSDHC_8GB - SDSDQY-8192-A11M
- SanDisk microSDHC 16GB - SDSDQY-016G-A11M
- SanDisk microSDHC 32GB - SDSDQ-032G-A11M
Succes!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu