Rezervoarele Alpine de la Kaprun

Cu ajutorul cardului ”Zell am See-Kaprun-Summercard” am vizitat gratis Rezervoarele Alpine de la Kaprun.
Drumul este același Zell am See - Kaprun, ieșim din Kaprun trecem de Kitsteinhorn-Kaprun de aici drumul șerpuieste și dupa cîțiva km observăm o parcare etajată pe 5 nivele pe partea dreaptă acesta fiind parcarea obiectivului.
Dar putem merge înainte și găsim trecem de o barieră cu semafor și găsim o altă parcare destul de încăpătoare pe partea stîngă.
Mergem la caserie și cu ajutorul cardului luam de data aceasta gratis doua bilete pentru a urca la Rezervoarele Alpine de la Kaprun.
Prețul unui bilete fără reducere ar fi fost de 17 euro de persoană.
Drumul are trei etape:
Etapa 1
Ne îmbarcăm în autobuz acesta, acesta pleacă după ce toate locurile pe scaune sau ocupat. Autobuzele sunt moderne tapițate cu aer condiționat și deajuns de multe. Drumul urcă șerpuind pe lîngă munți pe alocuri el fiind chiar anevoios.
După circa 10 minute ajungem la prima platformă.
Etapa 2
Ajunși aici găsim un lift destul de mare în care ne îmbarcăm el seamănă cu o lift dar pe șine.
Liftul este așa de mare încit autobuzele au fost transportate cu el la etajul superior.
Liftul are o capacitate de circa 80 de persoane el este descoperit dar în caz de ploaie sau soare puternic se poate acoperi cu copertină care se rulează.
Liftul urcă pe șine, pe o panta abruptă plină de verdeață, priveliștea din acest lift este superbă. Cel care era la butoanele liftului ne spunea că aceste elevator este cel mai mare din Europa și are cea mai mare pantă circa 80% înclianație.
Etapa 3
După plimbarea cu liftul la etajul superior ne așteaptă alte autobuze pentru a urca pînă la punctul final adică la barajul Mooserboden.
Drumul de la lift la baraj este fermecător, el șerpuieste pe lîngă stîncile munților și pe alocuri străpunge măruntaiele munților prin tunele scurte și înguste ele testînd de fiecare dată abilitatea șoferilor.
Șoseau are o singura bandă de mers pe drum fiind montate semafoare pentru a nu se bloca circulația în cazul în care venea din sens opus alt autovehicul.
Sincronizare mijloacelor de transport este tipic unui ceas elvețian, efectiv cînd autobuzul ajungea la lift acesta era pregatit de urcare sau cînd liftul a ajuns la etajul 2 autobuzul aștepta cu ușile deschise fiind pregătit de plecare, nici măcar un minut nu s-a pierdut în zadar.
Odată ajunși la punctul final am fost uimit de privelistea fermecătoare a celor două lacuri de acumulare.
Culoarea lacurilor este de un vede turcoaz, un vede pe care nu l-am întînit decît în Austria. Aveai impresia ca munți își oglindesc pletele albe în oglinda apei.
Barajul Mooserboden este format din două laturi din beton pe care te poți plimba în voie și nu te mai saturi defăcut fotografi, dar și aici se află un “Photopoint” unde îți poți face singur fotografie pe care o descarci de pe siteul ”www.verbund-tourismus.at”
Dacă urcușul te-a obosit și doresți să manînci sau sî savurezi o bere la peste 2000 de metri o poti face la cel doua restaurante aflate în apropierea stației de autobuz dar și la fast foodul amplasat în holul muzeului amenajat pe cealaltă latură a barajului.
Muzeul prezintă cum a luat ființă aceste baraje precum și viața grea a muncitorilor pe șantier, în acest sens fiind amenajata o cameră de odihnă identică cu cea a unui muncitor din ani ‘40.
Printre exponate mai întîlnim biroul și planșeta unui proiectant care a pus pe hîrtie planurile barajelor, precum și anumite scule și aparate folosite pe șantier.
Muzeul mai are o secțiune în care ne este prezentată zona cu ghețari din jurul rezervoarelor alpine și faptul că barajele se alimentează din aceste rezervoare, precum și grija statului pentru protejarea naturi.
La una din terase am observat un magazin cu suveniruri și un afiș care ne informa că putem închiria un ghid pentru a ne prezenta istoria barajelor, dar în afiș nu specifica în ce limbă putea vorbi ghidul.
După ce am savurat în tihnă peisajele, am facut cîteva zeci de fotografi, am pornit spre stația de autobuz. Ajunși acolo am constatat că acum la coborîre în stație erau cam 70 de persoane, persoane în virstă, tineri, copii și m-am gîndit că la al treilea autobuz îmi va veni rîndul să cobor.
Dar am observat pe șoseau care șerpuia spre noi că urcă trei autobuze goale, atunci m-am trezit din acel vis urît și am realizat că sunt în Austria iar aici grija pentru turiști este primordială.
Am plecat spre pensiune cu acea inconfundabilă imagine a rezervoarelor alpine și a verdelui turcoaz care pusese stăpînire pe lacuri.
Site despre rezervoarele de la Kaprun

Trans-alpina aproape de nori

Fiind încă vreme frumoasă în toamna aceasta tîrzie am decis să profit de acest lucru, dat fiind că mașina mai are puțin și iese din garanție am zis să o forțez puțin pe Trans-alpina. Am zis că dacă nu pică ceva acum nu mai pică nici mai tîrziu.
Traseul a fost pe la Întorsura Buzaului – Brașov – Făgăraș -Sibiu – Sebeș.
De aici la stînga pe DN 67C spre Novaci, la cîțiva km de la intersectie GPS mă tot îndemna să întorc că am gresit drumul și urmează drum neasfaltat pe care nici el nu îl știa. Dar după cele citite pe aici asfaltul trebuia să fie prezent pe majoritatea drumului.

Drumul șerpuiește pe lîngă brazi falnici și încet dar sigur el urcă spre lacul Obreja de Căpâlna, asfaltul este bun, chiar se poate merge sportiv pe anumite porțiuni pentru că din față veneau foarte puține mașini, cele mai multe fiind de cărat bușteni și cîteva basculante



Asfaltul este prezent pîna după Obîrșia Lotrului dar și cel proaspăt turnat este acum săpat pînă la vreo 2-3 metri adîncime și un sens de mers, pentru a monta niște scurgeri de apă pe sub asfaltul proaspăt turnat.(oare nu le puteau monta înainte de a turna asfaltul)
Gropile sunt semnalizate dar noaptea nu recomand nimănui să folosească acest drum.
Pe alocuri sunt porțiuni de macadam dar foarte scurte. Un panou ne arată că este un proiect susținut cu fonduri UE și are termen de finalizare 2012.
La un moment dat am întilnit un panou indicator care m-a băgat în ceață drumul spre Rănca – Bengești este închis circulației publice. Nu știam ce să fac dar dinspre Rânca a venit o basculantă am întrebat șoferul daca se poate circula iar răspunsul a fost afirmativ.
De aici drumul mai are ceva asfalt dar din ce în ce mai putin dar se lucrează se asfaltează.







La circa o ora de la acea intersectie cu indicatorul care interzicea circulatia pe acel sector de drum și-a facut apariția în zare Rânca.
Ajunși în vîrf peisajul este mirific se vede șoșeau cum șerpuiește de parcă ar fi o ață care a însirat-o careva peste munți. Pajiștea care îmbracă crestele munților are o culoare care întrece orice închipuire. Contrastul dintre galbenul pai al pajiștilor și verdele crud al pădurilor ar face orice pictor învidios.
Dar acest drum minunat este denumit de oameni locului și Drumul Regal ei spun că însuși Carol II a fost inițiatorul reamenajării lui.
Trans-alpina cum este numit de iubitorii off-road-lui atinge la Pasul Urdele 2145 m fiind cea mai înaltă șosea din România, unde mașinile 4x4 macină macadamul muntilor fără milă.





Dupa terminarea asfaltului drumul este din ce în ce mai greu cu pante destul de mari și curbe strînse. Drumul este de macadam dar este practicabil este îndreptat și pregătit pentru asfatare.
Am răsuflat ușurat cînd am văzut din sens opus că se aproprie un matiz și în spatelelui bmw ambele veneau dinspre Rânca și mi-am zis că dacă ele au reusit pînă aici sigur o să reusesc și eu. Pe drum am întîlnit chiar și bicicliști care se aventurase pe acest drum minunat
Cît de curînd va începe și asfaltul să își facă apariția, iar de la Rînca la Novaci șoseau este terminată și foarte bună dar trebuie sa aveți frînele bune.
La Rânca toată lumea construiește vile, pensiuni, hoteluri dar și instalați de transport pe cablu.
În concluzie dacă vreți să vă aventurați pe Tran-alpina verificați buletinul meteo, dacă plouă nu este indicat să depășiți localitatea Rânca sau dacă totuși nu rezistați tentației să aveți bază în mașină, sau după 2012 cînd se preconizează să se termine investiția.