Medicii de familie pot acorda certificate de incapacitate temporara de munca pentru maximum 10 zile, iar angajatorii au obligatia ca, in termen de 6 zile de la primirea unei solicitari in acest sens, sa depuna la CNAS declaratia cu numele angajatilor aflati in incapacitate de munca si numele medicilor care au aprobat concediul medical.
Angajatul care intra in concediu medical va trebui sa completeze, in cabinetul medicului de familie, o declaratie pe proprie raspundere prin care sa isi exprime acordul ca in 24 de ore sa isi anunte angajatorul si va lasa o adresa la care poate fi gasit in intervalele orare 8-11, 12-17 si 18-20 pentru a putea fi vizitat, cu exceptia situatiilor justificate medical.
In cazul nerespectarii acestor cerinte, pacientului nu i se va plati concediul medical.
Primele cinci zile de concediu medical sunt platite de angajator, iar din ziua a sasea, de Casa de Asigurari de Sanatate.
Acordarea concediilor medicale in mod abuziv se sanctioneaza cu amenda intre 2.500 lei si 10.000 lei
Asa o sa evitam "Grecizarea"
sâmbătă, 15 mai 2010
Spitalul AKH din Viena internează zilnic câte zece români. Povestea pacienţilor evadaţi din spitalele României
Un articol scris de reporteri care au facut reportajul de la ProTv, care bineinteles are si comentarii rautaciose a acelor persoane care nu au trecut si nu le doresc sa treaca vreo data prin nici un spital chiar AKH fiind.
Cristina Dinu stă de un an jumătate la Viena pentru un cancer limfatic. Medicii noştri nu i-l diagnosticaseră. "Am avut finanţare proprie până când am avut nevoie de un prim transplant de celule stem. Am făcut împrumuturi, credite, am vândut, am făcut campanie umanitară. Statul nu a contribuit nicicum", zice. Cu tot cu operaţie a plătit circa 10 mii de euro. "Aici mi-am făcut o listă cu întrebări; specialiştii mi-au zis : scrie şi discutăm ce vrei. Ei îmi răspund, îmi fac schiţe, îmi desenează corpul, îmi arată problemele şi cum evoluează situaţia. Doctorul nu ţipă la mine, nu-mi spune tu, e apropiat şi cald. La transplant, când mi-au spus că nu e bine, m-au văzut că m-am întristat şi mi-au trimis clovni, să-mi cânte. Au dansat, au făcut rime, eu am crezut ca-şi bat joc de mine dar nu, chiar funcţionează", mai spune ea.
Daniela Pitulice a venit aici să-şi opereze o tumoră în esofag: "În ţară am pus întrebari, mi s-a spus ca profesorul nu are timp de mine, dar poate un medic va veni. A venit unul care a zis că tumora va fi mare şi că va scoate esofagul. I-am zis că e dificil şi că mor. Poate, mi-a răspuns impasibil, orice operaţie are un risc. Apoi a zis că se grăbeşte şi a plecat". La Viena, însă, e cu totul altfel: "Spitalul mi-a creat o stare de siguranţă. Personalul îşi cere scuze pentru orice inconvenient, te întreabă pe îndelete, m-au întrebat din copilărie până azi să vadă ce probleme de sănătate am. Te tratează ca pe un om. După operaţie a venit psihoterapeutul care a discutat cu mine, mi-a explicat, m-a îmbărbătat".
Cristina Dinu stă de un an jumătate la Viena pentru un cancer limfatic. Medicii noştri nu i-l diagnosticaseră. "Am avut finanţare proprie până când am avut nevoie de un prim transplant de celule stem. Am făcut împrumuturi, credite, am vândut, am făcut campanie umanitară. Statul nu a contribuit nicicum", zice. Cu tot cu operaţie a plătit circa 10 mii de euro. "Aici mi-am făcut o listă cu întrebări; specialiştii mi-au zis : scrie şi discutăm ce vrei. Ei îmi răspund, îmi fac schiţe, îmi desenează corpul, îmi arată problemele şi cum evoluează situaţia. Doctorul nu ţipă la mine, nu-mi spune tu, e apropiat şi cald. La transplant, când mi-au spus că nu e bine, m-au văzut că m-am întristat şi mi-au trimis clovni, să-mi cânte. Au dansat, au făcut rime, eu am crezut ca-şi bat joc de mine dar nu, chiar funcţionează", mai spune ea.
Daniela Pitulice a venit aici să-şi opereze o tumoră în esofag: "În ţară am pus întrebari, mi s-a spus ca profesorul nu are timp de mine, dar poate un medic va veni. A venit unul care a zis că tumora va fi mare şi că va scoate esofagul. I-am zis că e dificil şi că mor. Poate, mi-a răspuns impasibil, orice operaţie are un risc. Apoi a zis că se grăbeşte şi a plecat". La Viena, însă, e cu totul altfel: "Spitalul mi-a creat o stare de siguranţă. Personalul îşi cere scuze pentru orice inconvenient, te întreabă pe îndelete, m-au întrebat din copilărie până azi să vadă ce probleme de sănătate am. Te tratează ca pe un om. După operaţie a venit psihoterapeutul care a discutat cu mine, mi-a explicat, m-a îmbărbătat".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)