Dachstein Salzkammergut

Card numit ”Dachstein Salzkammergut” vă oferă cîteva reduceri la diferite obiective turistice din zonă.
Masivul Dachstein face parte din Munții Dachstein, Alpii Calcaroși, Austria. Vârful cel mai înalt fiind Hoher Dachstein (2.995 m). Masivul muntos este sub numele: Hallstatt-Dachstein Salzkammergut și face parte din patrimoniu mondial UNESCO împreună cu partea centrală a regiunii Salzkammergut și o parte a regiunii Ausseerland care cuprinde localitățile Bad Aussee, Altaussee și Grundlsee
În Hallstatt la salină 2 euro reducere la biletul de intrare, reducere la tot 2 euro la o croazieră pe lacul Hallstätter.
În Obertraun aveam reducere la vizitarea Mammut Cave,(peștera mamuților), Ice Cave, o grota imensă de gheată.
Ajungem relativ repede circa 20 minute, din Hallstatt în Obertraun sunt maxim 20 de km.
Găsim o imensă parcare care la orele 11 era aproape plină, deoarece este sîmbătă iar austrieci sunt cei mai mari iubitori de drumeți.
Mergem spre caserie ne uităm la prețuri și constat cu stupoare ca un bilet era 40 de euro de persoană, în care intra tot circuitul adică vizitarea celor două grote și urcușul pe munte cu trei telecabine.
Inițial am vrut să luam un bilet mai ieftin. Dar la casă am constatat cu plăcere că se făceau reduceri, probabil pentru că era sîmbata și datorită cardului ”Dachstein Salzkammergut ”.
Așa ne-a costat ambele bilete 40 de euro cu traseu complet.
Traseul avea trei stații unde schimbai trei telecabinele. Cea mai importantă stație era prima unde trebuia să mergi la ghișeul de informații pentru a te programa pentru vizitarea celor două grote.
Ajungem în sala de așteptare, după ce trecem tichetul printr-un aparat de taxat ca la metrou, care avea rolul de a număra și cîte persoane urcau în telecabină, după ce așteptăm ordonați la rînd urcăm în telecabină.
La 60 de persoane aparatul se oprea singur și nu mai permitea accesul în telecabină. Pe un monitor aflat în sala de așteptare, era afișat numărul de turiști îmbarcați dar și timpul rămas pînă la următoarea îmbarcare.
Ajungem la prima stație de telecabină aici mergem la ghiseul de informați pentru programare. Era ora 12, tipul de la ghiseu ne programează la 12.55 pentru grota mamuților, iar pentru grota de gheata ne spune sa nu întîrziem mai mult de ora 15.30 pentru că atunci este ultimul grup care mai poate vizita grota de gheață.
Plecăm de la ghișeu spre grotă, mergem circa 15 minute pe jos pe un drum din pietriș, bătătorit și ușor de parcurs.
La ora indicată se intră în grota însoțiti de un ghid, grupul este destul de mare circa 40 de persoane.
Grota nu este cine stie ce, ghidul a vorbit pe toată perioada turului numai în germană și nu am înteles nimic, austrieci mai rîdeau cîteodată la tot ce povestea ghidul. Printre povestiri mai spunea și date tehnice despre grotă.
Asa ca am mers cu grupul și am admirat grota fară subtitrare.
În grota temperatura era de cica 8 grade pe jos era ceva umezeală din cauza unor pîrîiaselor subterane.
Poteca din grotă era betonată iar peste tot erau spoturi de iluminat.
Cam o oră a durat vizitarea grotei din care am ramas numai cu văzutul. Nerecomadat de vizitat numai dacă stapîniți limba germană să înțelegeți ș ice explică ghidul.
Am plecat de la grotă spre stația de telecabină pentru a merge spre”5 Fingers” și ”World Heritage Helix”.
Drumul pînă la 5 Fingers este bun, nu este asfaltat dar este un peitriș bătătorit, chiar bun pentru că am întîlnit cîteva cupluri care îșî scosese micuți în cărucioare la plimbare pe munte.
Drumul este lin la început dar spre sfîrșit este mai anevoios, de aceea pe tot traseu se găsesc bancuțe pentru a mai putea face ceva pauze.
După circa 20 de minute ajungem la 5 Fingers. Ce sunt aceste degete. O structura din metal cu cinci podețe care iese din tiparul muntelui cica 5 metri, pe unul din degete se afla un telescop cu ajutorul căruia se poate vedea localitațile Hallstat, Obertraun și lacul Hallstätter.
Pe alt deget se află o ramă de tablou pentru cei care doresc să își facă portretul.
Priveliștea este fermecătoare, ochiul este încîntat de ceea ce vede. Vremema este frumoasă cu un soare blînd cu un vînt care adie ușor o zi minunată pentru a contempla frumusețile oferite de natură.
Stăm la coada ca să ne uitam prin telescop mai zăbovim circa 15 minute și plecam încet dar sigur spre telecabinăși implicit spre “World Heritage Helix”.
Aceasta este o spirală din metal care îți oferă de asemenea o priveliște superbă. În capătul spiralei adminstratori locului au amplasat pe un suport un aparat foto cu ajutorul căruia se pot face fotografi care după aceea pot fi descărcate de pe siteul următor:„http://fp21.it-wms.com/archive/archive.php?cam=1”.
Acestă zonă este propice zborului cu parapanta. În circa 15 minute 5 parapantiști și-au luat zborul spre lacul Hallstätter purtați de curenți de aer.
După ce am făcut o fotografie am plecat în grabă spre telecabină pentru a putea prinde măcar ultimul grup pentru a vizita grota de gheață.
Lîngă acestă spirală se mai află și o mică capelă catolică care era deschisă pentru enoriași și spre surprinderea mea lucea de curațenie.
Am prins telecabina pentru a ajunge la grota de gheață dar deja era ora 17 și toată lumea se grăbea să ajungă în parcare pentru a pleca acasă.
Am plecat cu părere de rău că nu am putut vedea grota de gheață și că am optat pentru grota mamuților care nu a fost ceva extraordinar.
Menționez că la prima stație a telecabinei se află un restaurant foarte frumos și destul de încăpător, care la orele 11 cînd am urcat terasa era arhiplină cu turiști.
Am plecat spre pensiune obosiți, cu kilometrajul dat peste cap și plăcuțele de frînă uzate după toate escalădările făcute prin munti Dachstein dar bucuroși că am putu vedea încă o filă din cartea de geografie a zonei Dachstein Salzkammergut.

Fermecatoarea Abația Melk

Iată-ne porniți la drum din Vienna pe A1 spre Salzburg.
După circa o ora de mers pe autostradă pe partea dreapta am întîlnit un panou care ne indica faptul că urma localitatea Melk dar mai ales impunătoarea Abația din Melk sau în germană Stift Melk.
Silueta abației se observă de pe autostradă deaorece este contruită pe un deal, nu puteți să o ratați, chiar merită să vă abateți de la drum să o vizitați.
De la autostradă am ajuns foarte repede în orășel iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut un loc de parcare sigur să fie fără taxă.
Am găsit parcare pe o străduță lîngă gara din Melk la cica 10 minute de centrul orasului și 15 minute de intrarea în Abație.
Orăselul este unul liniștit tipil austriac cu cîteva terase pe strada principală, magazine și vreo două sedii de bănci.
La ora prînzului străzile cochete ale localități erau invadate de turiști care aveau același scop, de a vizita Abația.
Găsim indicatorul Stift Melk urcăm ceva trepte și descoperim intrarea în edificiu.
Pășim în prima curte, aici un adevărat șantier se renovează și se modernizează anumite dependințe. Observăm pe frontispiciul primei clădiri că este scris cu majuscule ” "ABSIT GLORIARI NISI INCRUCE", gloria este găsita doar prin cruce”.
Curtea principală este impresionantă extrem de mare iar in zona centrală se află o fîntînă arteziană.
Pe partea dreaptă se afla casa de unde se poate procura biletele de intrare.
Edificiul este construit pe timpul lui Leopold al II lea care a donat călugărilor un castel.
Cumpărăm bilete cu ajutorul cardului în valoare de 7.70 euro/pers și pornim să descoperim secretele care se ascund în spatele zidurilor.
După ce trecem de punctul de control vedem un afis care ne sfătuia să nu folosim blițul cînd facem fotografii.
Turul debutează cu un hol impresionant pe care sunt expuse o sumedenie de tablouri. După hol întrăm în muzeul propriuzis care impresionează prin multitudinea de obiecte expuse, ele fiind autentice și într-o stare excelentă.
Găsim expuse toată gama de obiecte de cult folosite de preoți catolici, potire batute cu nestemate, cruci din aur cu nestemate, chiar și veșminte catolice, obiectele sunt de o frumusețe rară. În fiecare cameră există cîte o sobă pentru încălzire pe lîngă frumusețea lor nu găsim două sobe identice în toată clădirea.
După ce parcurgem cele 11 camere cu exponate, ajungem într-o sală imensă ce îmi aduce aminte de palatul Schonbrunn. Acestă cameră este pavată cu marmură iar tavanul este decorat cu o frescă superbă executată de pictorul Paul Troger, în care se observă un car tras de lei în care se află “Pallas Athena” iar deasupra uși se află inscripția ” Hospites Tamquam Christus Suscipiatur” care mă duce cu gîndul că este o sală de oaspeți.
De aici se iese pe o terasă de unde se poate admira bătrînul fluviu Dunărea dar și localitatea Melk.
Dar de pe terasă se intră în bibliotecă abației.
Pe tavanul biblioteci pictorul Paul Troger a realizat o minunată frescă reprezentînd cele patru virtuți: înțelepciunea, dreptatea, tăria şi cumpătarea, tot aici găsim patru sculpturi din lemn care reprezintă cele patru facultăți prezente aici: Teologie, Filozofie, Medicină şi Jurisprudenţa.
Biblioteca adăpostește în rafturile ei peste sute de mii de manuscrise.
Pe lateralul biblioteci mai întilnim un telescop, un glob pământesc precum și o vitrină cu alte instrumente folosite de savanți care au studiat în abație.
Punctul forte al turului este fără doar și poate biserica abației construită în stil baroc. Biserica este grandioasă, nu există termen de comparatițe.
Frescele, sculpturile, decorațiunile interioare sunt de o frumusețe rar întilnită(cel putin de mine, pînă acum) par a fi din aur sau cel puțin aurite.
Înteriorul este monumental sclipește de frumusețe, în biserică găsim altarul Sf. Michael, Sf Coloman precum și altarul Sf. Benedict, cel mai impozant este altarul principal de unde se țin predicile.
În partea opusă altarului se află o imensă orga care acompaniază corul bisericii.
Minute în sir am stat și am admirat fiecare colțisor al biserici, de nu îmi venea să mă despart de ele, dar cum mai aveam ceva drum de făcut am pășit spre ieșire.
Frumusețile ne-au însoțit chiar și la iesire unde stătea solitary un ceas din lemn fabrica prin anul 1810 in Bad Ischl, iar în 1970 după primele reparații unele component din lemn au fost înlocuite cu piese din metal.
După ce ieșim din curtea abației pe partea stîngă este superba gradină și pavilionul de vară care este executat în stil baroc. O camera pavilionului a fost transformată în cafenea dar fără sa altereze frumusetile lui.
Răspunzător de superbele fresce din pavilion este pictorul Johann Wenzel Bergl.
Parcul este supeb, totul este verde, îngrijit și plin de viață.
Mergînd pe aleile pietruite admirând frumusețile parcului am întîlnit arbori de tei cu o vechime de 250 de ani și care prezentau pericol pentru trecători. Aceștia fiind foarte batrîni puteau oricînd să se prabușească.
Lîngă acesti tei seculari se află un lac amenajat unde înoată în voie cîțiva pești dolofani.
Acest lac este punctul terminus al parcului de ne îndreptăm spre ieșirea din parc.
Lîngă parc se află un restaurant stilat pe măsura numelui pe care îl poartă “STIFTSRESTAURANT MELK „ cu o capacitate de 600 de locuri.
Dacă circulați pe A1 și treceți pe lîngă Melk nu ezitați să vă desfătați sufletul și ochi vizitînd Abația Melk pentru că este unică.

Deasupra norilor in Austria

Kitzsteinhorn se află la jumătatea drumului dintre Sigmund-Thun Klamm și rezervoarele alpine.
Găsim o parcare pe partea stîngă foarte generoasă liberă, gratis, mergem spre casă și aici două suprize una placuta si cealată neplacută.
Cea neplacută era că vizitarea ghețarului era oprita din cauza unor lucrări iar cea placută a fost că avînd cardul urcarea era gratis.
Urcarea înseamnă să ajungi pînă la 3203 de metri și să schimbi o telecabină și vreo doua telecabine.
Ne știind cum este acolo sus am plecat îmbrăcat cam subțire în pantaloni scurți si o bluză de trening, dar cînd îi vedem pe alti turiști de origine arabă că aveau paltoane pe ei mă lua mai tare frigul, cînd mă uitam cu ce erau încălțați mă lua căldurile erau cu slapi în picioare.
Pînă sus peisajul a devenit încet încet mai alb și mai cețos. Cînd am coborît la prima stație deja credeam că sa înoptat așa de deasă era ceața, de abia se vedea stația de telescau de unde urma să ne îmbarcăm. Initial am vrut să ne întoarcem pentru ca m-am gîndit că daca este ceață la 1900 de metri dar la 3000 este la fel.
Pînă la urmă ne-am îmbarcat în telescaun și am pornit către virf.
Telescaunul are un ecran de protecție împotriva vîntului pentru că la înălțimea aceea el este la acasă.
Cu cît urcam parcă ceața se risipea, odată ajunși la stația de debarcare am constat că eram deasupra norilor eram pe urcat pe acoperișul al pămîntului. Nu se mai vedea nimic, adică se vedeau numai nori albi lăptoși care se plimbau de colo colo.
Aici pe lîngă centrele de închiriat articole sportive se mai găsesc magazine cu articole sportive, un restaurant, o scoală de schiat mai tot de ce are nevoie un turist care urcă pînă aici și vrea să se dea pe zăpadă.
Am intrat în magazinul de articole sportive și îmbrăcăminte unde am observat cu uimire că aici preturile la produse scad invers proporțional cu altitudinea cu toate că era același lant de magazine.
Admirînd nori și printre nori piscurile semețe încărcate de zăpadă am observat vîrful Kitzsteinhorn la care un elicopter utilitar tot căra beton pentru vreo fundașie noua.
Am privit acel elicopter și am admirat profesionalismul acelui pilot care de fiecare dată cînd venea să încarce betoniera se lupta să stabilizeze aparatul pentru a putea face față curenților de aer.
Zona este împînzită de instalați de transport pe cablu nu le-am numărat dar după schemă de acolo sunt vreo 20 de instalații.
Kitzsteinhorn este atrăgător iarna dar și vara te poți îndrăgosti irecuperabil de el.
După ce am admirat pamîntul de pe acoperisul Kitzsteinhorn iar temperatura corpului începea să scadă progresiv am hotarît să luăm calea întoarsă spre zone mai calde.