Weekend de relaxare Lepsa

Cind in casa nici aerul conditionat numai face fata ce poti face, sa te urci in masina sa dai drumul la aerul conditionat si sa fugi undeva la munte.
Asa ca am strins o gasca de vreo 10 persoane si fuga la Lepsa, dece aici pentru ca este doar la 170 km departare.
Drumul a decurs fara incidente majore, doar soarele a chinuit A/C masini in rest toate bune si la locul lor.
Drumul bine stiut de cei din zona Braila – Focsani – Bolotesti – Vidra – Tulnici - Lepsa.
Pe drum am oprit pe la curtile oamenilor de unde am cumparat fructe proaspete si mai putin stropite, dar preturile au fost nu departe de cele din piata.
Dupa Bolotesti soseaua primeste un nou covor asfaltic, spune lumea al 5- lea iar pe anumite locuri se circula pe un singur fir, dirijati de cei de la drumuri stam la coada linistiti. Asfaltul pare de calitate dar iarna este un tester foarte bun sa vedem cum iese din iarna cu gropi sau fara.
In apropiere de Lepsa soseaua este plina de popularele gropi, dar gurile rele de prin localitate spun ca urmeaza si ea la rand, dar cred ca anul acesta nu are nici o sansa.
Imediat cum am intrat in localitate am scapat de gropi si deja parca am patruns intr-un oras care parca se pregatea de vreo sarbatoare.
Lumea era ca un furnicar, care mai de care se aproviziona cu bere, apa mineral sau suc.
Alti spargea-au poarta la pastravarie, printre ei m-am numarat si eu.
Pastravi erau slava domnului si frumosi si numerosi, trei la kilogram, dar pretul era de 210 ron kg cu 10 ron mai mult decit ultima data cind am fost(poate de la TVA se trage scumpirea).
Seara a fost foarte racoroasa temperatura a scazut pina la 15 grade, si uitasem cum arata o temperatura avand prima cifra unu.
A doua zi dupa ce am dormit pe indelete pina aproape de prinz, am plecat sa colindam imprejurimile.
Primul popas a fost la Manastirea Lepsa.
Aceasta poarta hramul “Nasterea Maicii Domnului”, a fost initial ridicata in anul 1789 de sateni din Tulnici, apoi a fost daramata si recladita din lemn in anul 1936.
Biserica manastiri este din lemn ridicata pe o fundatie din piatra, ea avand forma unei cruci.
Acum in lateralul vechii manastiri se ridica o noua biserica din beton care poarta hramurile Izvorul Tamaduirii si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril.
Lucrarile au fost finantate din fondurile lasate prin testament de o familie din Bucuresti.
A urmat Cascada Putna.
Ajunsi in parcarea adhoc creata in fata cascadei ne-am cautat prin buzunare de marunti pentru a plati intrarea dar surpriza nu era nimeni sa ne taxeze, ce mai am facut economie nu gluma 2 ron/pers.
Coboritul pe trepte si printre gunoaie este acelasi din totdeauna(cu taxa si fara taxa).
Dar cascada ramane aceeasi, in lungime de circa 80 de metri, unde apa este foarte nervoasa ca este incorsetata de stancile pe care le strabate.
Ea a sapat in roca muntelui diferite santuri pe unde sa isi revese pletele involburate, dar odata scapata din stransoare se linisteste si formeaza la baza cascadei un lac unde apa este relaxata si porneste agale spre varsare.
Lasand in urma zgomotul creeat de caderea apei, parasim cascada si pornim spre gratarul care striga in gura mare ca a inghetat de frig si ne cearta ca iar suntem fermecati de frumutetile zonei.
O parte dintre noi au avut curajul sa mearga la pizzeria de la iesirea din localitate dar si-au luat o mare pacaleala(ca sa nu spun tezapa).
In interior era ca la sauna de cald, pina a luat comanda a durat vreo 15-20 minute si pina a venit comanda alte 30 minute. Dupa circa 50 de minute de asteptari cred ca si mere padurete daca le dadea si acelea erau bune.
Asa ca i-am trecut la portie si pe ei ca sa nu ii trecem direct pe perfuzie(pinot noir).
Dupa inca o noapte racoroasa a venit ziua plecari, greu dupa ce am suportat cu stoicism racoarea urma sa suportam canicula din casa.
Parca nici bagajele nu vroiau sa urce in masina la gindul ca acasa ne asteapta cu bratele deschise fidela canicula.
Pe drum sa facut chiar un sir indian de masini iar motoarele torceau cu un zgomot specific de parca toata lumea ofta dupa racoarea brazilor, dar toti traiau cu speranta ca o sa vina si acasa racoarea.