Manastirea Samurcasesti sau Manastirea Ciorogarla

Manastirea Samurcasesti sau Manastirea Ciorogarla se afla langa raul cu acelasi nume din localitatea Ciorogarla.
Biserica manastirii, cu hramul ”Sfanta Treime”, a fost ridicata de marele vornic Constantin Samurcas in anul 1808, fiind sfintita in anul 1870, dupa ce pictorul Gh. Tatarascu terminase pictura. Biserica are forma de nava, cu o turla pe naos, iar altarul este incadrat de alte doua abside, avand fiecare un nume. Altarul propriu-zis „Sf. Treime”, absida din dreapta „Nasterea Maicii Domnului” iar cea din stanga „Adormirea Maicii Domnului”.
Pe la 1848 la intrarea in manastire a fost construita o bisericuta cu hramul „Sf. Nicolae” care a fost demolata in timpul regimului comunist.
In 1876 a fost ridicata in spatele bisericii mari o capela cu hramul Sf. Imparati Constantin si Elena, care, de asemenea nu mai este.
In timpul primului razboi mondial germanii au topit clopotele pentru a face piese de artilerie.
La 28 septembrie 1914, un incendiu a distrus aproape in intregime manastirea, iar dupa cutremurul din 1940, fiind deja intr-o stare deplorabila, generalul Th. Ciurea reface totul. Biserica noua, pictata in stil neobizantin de Gheorghe Popescu, are tot o turla, este mult mai impunatoare, avand elemente specifice stilului muntenesc. Catapeteasma din lemn de tei este cea originala din anul 1808, flacarile incendiului de la 1914 ocolind-o.
De Manastirea Samurcasesti este legat si numele lui Tudor Vladimirescu care in drumul sau spre Bucuresti, in 1821 a poposit aici unde primeste delegatia boierilor, condusa de Dinicu Golescu, venita sa trateze cu comandantul pandurilor. Tot aici este vizitat si de episcopul Ilarion al Argesului, in noaptea de 15 martie 1821, cu scopul de a tempera situatia, iar dupa uciderea lui Tudor, episcopul va fi cel care va face slujba pentru odihna sufletului sau.
La manastirea Samurcasesti a functionat intre anii 1864 – 1875 o scoala primara in spiritul traditiei dar si ca urmare a legii instructiunii promulgata de A.I. Cuza.
Pe aici a trecut in septembrie 1866 si regele Carol I inainte de plecarea la Constantinopol.
In 1944, osemintele domnitorului Cuza, in drum spre Curtea de Arges, unde au fost mutate temporar de la Ruginoasa, de teama ocupatiei rusesti, au fost depuse pentru scurta vreme la manastirea Ciorogarla – Samurcasesti.
In muzeul manastirii sunt exponate de mare valoare: icoane de Gheorghe Tatarescu, un epitaf lucrat de Zoe Samurcas, o icoana cu trei registre lucrata in argint, o pictura pe cap de somn a pictorului Alexandru Baldovin, metanii din chilimbar, o cruce lucrata in filigran, daruita de Stanciu Jianu, tatal boierului haiduc Iancu Jianu, o cruce donata de Tudor Vladimirescu, din lemn acoperit cu argint aurit si pietre de topaz, vesminte preotesti si diaconesti, lucrate in fir de aur si alte lucruri de pret.
In cimitirul manastirii se afla monumentele funerare ale familiei Alexandru Beldiman (fondatorul ziarului “Adevarul”, la 1888) si un cenotaf al capitanului Valter Maracineanu eroul de la Grivita.
Langa biserica se afla morminte ale unor membri ai familiei ctitorilor dintre care amintim poetul Sandu Tzigara-Samurcas (1903-1987). Ctitorul nu si-a aflat locul de veci la manastirea construita de el, insa mormintele familiei si rudelor sale, precum si ale altor nume de rezonanta din istoria noastra, se afla aici.
Pe raza comunei Ciorogarla, la nici 20 de km. de Bucuresti, se afla manastirea de maici Samurcasesti, singura din tara care are 3 altare. Lacasul a fost ctitorit de boierii Samurcasi si, la inceputul secolului trecut, reprezenta un ideal popas de reculegere pentru locuitorii Capitalei care obisnuiau sa se plimbe cu trasura pe soseaua ce duce spre Bolintin. Astazi, dupa 200 de ani de la infiintare, acest complex manastiresc continua sa atraga credinciosii, dornici sa se roage intr-un loc curat si linistit, incarcat de istorie, ale carui ziduri marete impun respect vizitatorului. Lacasul are trei hramuri: Sfanta Treime, Adormirea Maicii Domnului si Cuvioasa Parascheva
Manastirea Samurcasesti detine o colectie de arta religioasa si, totodata, un depozit de carte veche din protopopiatele Sectorului Agricol Ilfov si Giurgiului. De asemenea, in muzeu sta la loc de cinste crucea donata manastirii de catre Tudor Vladimirescu. In cimitirul care se afla in curtea sfantului lacas sunt inmormantate cateva personalitati de seama: Alexandru Beldiman, fondatorul ziarului Adevarul, mama eroului Valter Maracineanu, Frosa Sarandi, una dintre primele actrite ale teatrului romanesc, Sofia Heliade, fiica lui Ion Heliade-Radulescu, care s-a calugarit si a fost stareta multi ani aici, etc. Acum, la Samurcasesti stareta este Maica Lucia Bostan.
Astazi, manastirea, care cuprinde 55 de vietuitoare, este asemenea unui stup de albine. Maicutele detin un atelier lucrativ de toata frumusetea, dotat cu utilaje moderne: zi de zi, 15 dintre acestea, sub conducerea Maicii Iustina, sefa lor, confectioneaza pe baza de comanda piese de mobilier, usi si glasvanduri. Mai executa vitralii, rame si icoane pictate pe lemn, o minunatie! Impreuna cu Maica Stareta si Maica Iustina vizitam atelierele. Miroase puternic a brad crud, a lac si a diluant. Pretutindeni dai de scaune, mari si mici, inalte sau joase, poti admira mese de toate dimensiunile, dulapuri, dulapioare, cutiute, rafturi, cuiere, chiar si biblioteci.
Lângă biserică se află mormântul lui Zoe Samourcassi, soția soția lui Alexandru Samurcaș, aflat și el sub aceeași lespede cu numele de Alexandru Samourcassi.
Biserica se remarca prin arhitectura brancoveneasca cu 3 altare. Se pastreaza 2 fragmente din pictura lui Gh. Tattarescu. Sfanta manastire are o colectie bogata de icoane si arta bisericeasca veche, tot aici aflandu-se depozitul de carte veche pentru judetul Ilfov si Giurgiu.

Rezervoarele Alpine de la Kaprun

Cu ajutorul cardului ”Zell am See-Kaprun-Summercard” am vizitat gratis Rezervoarele Alpine de la Kaprun.
Drumul este același Zell am See - Kaprun, ieșim din Kaprun trecem de Kitsteinhorn-Kaprun de aici drumul șerpuieste și dupa cîțiva km observăm o parcare etajată pe 5 nivele pe partea dreaptă acesta fiind parcarea obiectivului.
Dar putem merge înainte și găsim trecem de o barieră cu semafor și găsim o altă parcare destul de încăpătoare pe partea stîngă.
Mergem la caserie și cu ajutorul cardului luam de data aceasta gratis doua bilete pentru a urca la Rezervoarele Alpine de la Kaprun.
Prețul unui bilete fără reducere ar fi fost de 17 euro de persoană.
Drumul are trei etape:
Etapa 1
Ne îmbarcăm în autobuz acesta, acesta pleacă după ce toate locurile pe scaune sau ocupat. Autobuzele sunt moderne tapițate cu aer condiționat și deajuns de multe. Drumul urcă șerpuind pe lîngă munți pe alocuri el fiind chiar anevoios.
După circa 10 minute ajungem la prima platformă.
Etapa 2
Ajunși aici găsim un lift destul de mare în care ne îmbarcăm el seamănă cu o lift dar pe șine.
Liftul este așa de mare încit autobuzele au fost transportate cu el la etajul superior.
Liftul are o capacitate de circa 80 de persoane el este descoperit dar în caz de ploaie sau soare puternic se poate acoperi cu copertină care se rulează.
Liftul urcă pe șine, pe o panta abruptă plină de verdeață, priveliștea din acest lift este superbă. Cel care era la butoanele liftului ne spunea că aceste elevator este cel mai mare din Europa și are cea mai mare pantă circa 80% înclianație.
Etapa 3
După plimbarea cu liftul la etajul superior ne așteaptă alte autobuze pentru a urca pînă la punctul final adică la barajul Mooserboden.
Drumul de la lift la baraj este fermecător, el șerpuieste pe lîngă stîncile munților și pe alocuri străpunge măruntaiele munților prin tunele scurte și înguste ele testînd de fiecare dată abilitatea șoferilor.
Șoseau are o singura bandă de mers pe drum fiind montate semafoare pentru a nu se bloca circulația în cazul în care venea din sens opus alt autovehicul.
Sincronizare mijloacelor de transport este tipic unui ceas elvețian, efectiv cînd autobuzul ajungea la lift acesta era pregatit de urcare sau cînd liftul a ajuns la etajul 2 autobuzul aștepta cu ușile deschise fiind pregătit de plecare, nici măcar un minut nu s-a pierdut în zadar.
Odată ajunși la punctul final am fost uimit de privelistea fermecătoare a celor două lacuri de acumulare.
Culoarea lacurilor este de un vede turcoaz, un vede pe care nu l-am întînit decît în Austria. Aveai impresia ca munți își oglindesc pletele albe în oglinda apei.
Barajul Mooserboden este format din două laturi din beton pe care te poți plimba în voie și nu te mai saturi defăcut fotografi, dar și aici se află un “Photopoint” unde îți poți face singur fotografie pe care o descarci de pe siteul ”www.verbund-tourismus.at”
Dacă urcușul te-a obosit și doresți să manînci sau sî savurezi o bere la peste 2000 de metri o poti face la cel doua restaurante aflate în apropierea stației de autobuz dar și la fast foodul amplasat în holul muzeului amenajat pe cealaltă latură a barajului.
Muzeul prezintă cum a luat ființă aceste baraje precum și viața grea a muncitorilor pe șantier, în acest sens fiind amenajata o cameră de odihnă identică cu cea a unui muncitor din ani ‘40.
Printre exponate mai întîlnim biroul și planșeta unui proiectant care a pus pe hîrtie planurile barajelor, precum și anumite scule și aparate folosite pe șantier.
Muzeul mai are o secțiune în care ne este prezentată zona cu ghețari din jurul rezervoarelor alpine și faptul că barajele se alimentează din aceste rezervoare, precum și grija statului pentru protejarea naturi.
La una din terase am observat un magazin cu suveniruri și un afiș care ne informa că putem închiria un ghid pentru a ne prezenta istoria barajelor, dar în afiș nu specifica în ce limbă putea vorbi ghidul.
După ce am savurat în tihnă peisajele, am facut cîteva zeci de fotografi, am pornit spre stația de autobuz. Ajunși acolo am constatat că acum la coborîre în stație erau cam 70 de persoane, persoane în virstă, tineri, copii și m-am gîndit că la al treilea autobuz îmi va veni rîndul să cobor.
Dar am observat pe șoseau care șerpuia spre noi că urcă trei autobuze goale, atunci m-am trezit din acel vis urît și am realizat că sunt în Austria iar aici grija pentru turiști este primordială.
Am plecat spre pensiune cu acea inconfundabilă imagine a rezervoarelor alpine și a verdelui turcoaz care pusese stăpînire pe lacuri.
Site despre rezervoarele de la Kaprun

Trans-alpina aproape de nori

Fiind încă vreme frumoasă în toamna aceasta tîrzie am decis să profit de acest lucru, dat fiind că mașina mai are puțin și iese din garanție am zis să o forțez puțin pe Trans-alpina. Am zis că dacă nu pică ceva acum nu mai pică nici mai tîrziu.
Traseul a fost pe la Întorsura Buzaului – Brașov – Făgăraș -Sibiu – Sebeș.
De aici la stînga pe DN 67C spre Novaci, la cîțiva km de la intersectie GPS mă tot îndemna să întorc că am gresit drumul și urmează drum neasfaltat pe care nici el nu îl știa. Dar după cele citite pe aici asfaltul trebuia să fie prezent pe majoritatea drumului.

Drumul șerpuiește pe lîngă brazi falnici și încet dar sigur el urcă spre lacul Obreja de Căpâlna, asfaltul este bun, chiar se poate merge sportiv pe anumite porțiuni pentru că din față veneau foarte puține mașini, cele mai multe fiind de cărat bușteni și cîteva basculante



Asfaltul este prezent pîna după Obîrșia Lotrului dar și cel proaspăt turnat este acum săpat pînă la vreo 2-3 metri adîncime și un sens de mers, pentru a monta niște scurgeri de apă pe sub asfaltul proaspăt turnat.(oare nu le puteau monta înainte de a turna asfaltul)
Gropile sunt semnalizate dar noaptea nu recomand nimănui să folosească acest drum.
Pe alocuri sunt porțiuni de macadam dar foarte scurte. Un panou ne arată că este un proiect susținut cu fonduri UE și are termen de finalizare 2012.
La un moment dat am întilnit un panou indicator care m-a băgat în ceață drumul spre Rănca – Bengești este închis circulației publice. Nu știam ce să fac dar dinspre Rânca a venit o basculantă am întrebat șoferul daca se poate circula iar răspunsul a fost afirmativ.
De aici drumul mai are ceva asfalt dar din ce în ce mai putin dar se lucrează se asfaltează.







La circa o ora de la acea intersectie cu indicatorul care interzicea circulatia pe acel sector de drum și-a facut apariția în zare Rânca.
Ajunși în vîrf peisajul este mirific se vede șoșeau cum șerpuiește de parcă ar fi o ață care a însirat-o careva peste munți. Pajiștea care îmbracă crestele munților are o culoare care întrece orice închipuire. Contrastul dintre galbenul pai al pajiștilor și verdele crud al pădurilor ar face orice pictor învidios.
Dar acest drum minunat este denumit de oameni locului și Drumul Regal ei spun că însuși Carol II a fost inițiatorul reamenajării lui.
Trans-alpina cum este numit de iubitorii off-road-lui atinge la Pasul Urdele 2145 m fiind cea mai înaltă șosea din România, unde mașinile 4x4 macină macadamul muntilor fără milă.





Dupa terminarea asfaltului drumul este din ce în ce mai greu cu pante destul de mari și curbe strînse. Drumul este de macadam dar este practicabil este îndreptat și pregătit pentru asfatare.
Am răsuflat ușurat cînd am văzut din sens opus că se aproprie un matiz și în spatelelui bmw ambele veneau dinspre Rânca și mi-am zis că dacă ele au reusit pînă aici sigur o să reusesc și eu. Pe drum am întîlnit chiar și bicicliști care se aventurase pe acest drum minunat
Cît de curînd va începe și asfaltul să își facă apariția, iar de la Rînca la Novaci șoseau este terminată și foarte bună dar trebuie sa aveți frînele bune.
La Rânca toată lumea construiește vile, pensiuni, hoteluri dar și instalați de transport pe cablu.
În concluzie dacă vreți să vă aventurați pe Tran-alpina verificați buletinul meteo, dacă plouă nu este indicat să depășiți localitatea Rânca sau dacă totuși nu rezistați tentației să aveți bază în mașină, sau după 2012 cînd se preconizează să se termine investiția.

Dachstein Salzkammergut

Card numit ”Dachstein Salzkammergut” vă oferă cîteva reduceri la diferite obiective turistice din zonă.
Masivul Dachstein face parte din Munții Dachstein, Alpii Calcaroși, Austria. Vârful cel mai înalt fiind Hoher Dachstein (2.995 m). Masivul muntos este sub numele: Hallstatt-Dachstein Salzkammergut și face parte din patrimoniu mondial UNESCO împreună cu partea centrală a regiunii Salzkammergut și o parte a regiunii Ausseerland care cuprinde localitățile Bad Aussee, Altaussee și Grundlsee
În Hallstatt la salină 2 euro reducere la biletul de intrare, reducere la tot 2 euro la o croazieră pe lacul Hallstätter.
În Obertraun aveam reducere la vizitarea Mammut Cave,(peștera mamuților), Ice Cave, o grota imensă de gheată.
Ajungem relativ repede circa 20 minute, din Hallstatt în Obertraun sunt maxim 20 de km.
Găsim o imensă parcare care la orele 11 era aproape plină, deoarece este sîmbătă iar austrieci sunt cei mai mari iubitori de drumeți.
Mergem spre caserie ne uităm la prețuri și constat cu stupoare ca un bilet era 40 de euro de persoană, în care intra tot circuitul adică vizitarea celor două grote și urcușul pe munte cu trei telecabine.
Inițial am vrut să luam un bilet mai ieftin. Dar la casă am constatat cu plăcere că se făceau reduceri, probabil pentru că era sîmbata și datorită cardului ”Dachstein Salzkammergut ”.
Așa ne-a costat ambele bilete 40 de euro cu traseu complet.
Traseul avea trei stații unde schimbai trei telecabinele. Cea mai importantă stație era prima unde trebuia să mergi la ghișeul de informații pentru a te programa pentru vizitarea celor două grote.
Ajungem în sala de așteptare, după ce trecem tichetul printr-un aparat de taxat ca la metrou, care avea rolul de a număra și cîte persoane urcau în telecabină, după ce așteptăm ordonați la rînd urcăm în telecabină.
La 60 de persoane aparatul se oprea singur și nu mai permitea accesul în telecabină. Pe un monitor aflat în sala de așteptare, era afișat numărul de turiști îmbarcați dar și timpul rămas pînă la următoarea îmbarcare.
Ajungem la prima stație de telecabină aici mergem la ghiseul de informați pentru programare. Era ora 12, tipul de la ghiseu ne programează la 12.55 pentru grota mamuților, iar pentru grota de gheata ne spune sa nu întîrziem mai mult de ora 15.30 pentru că atunci este ultimul grup care mai poate vizita grota de gheață.
Plecăm de la ghișeu spre grotă, mergem circa 15 minute pe jos pe un drum din pietriș, bătătorit și ușor de parcurs.
La ora indicată se intră în grota însoțiti de un ghid, grupul este destul de mare circa 40 de persoane.
Grota nu este cine stie ce, ghidul a vorbit pe toată perioada turului numai în germană și nu am înteles nimic, austrieci mai rîdeau cîteodată la tot ce povestea ghidul. Printre povestiri mai spunea și date tehnice despre grotă.
Asa ca am mers cu grupul și am admirat grota fară subtitrare.
În grota temperatura era de cica 8 grade pe jos era ceva umezeală din cauza unor pîrîiaselor subterane.
Poteca din grotă era betonată iar peste tot erau spoturi de iluminat.
Cam o oră a durat vizitarea grotei din care am ramas numai cu văzutul. Nerecomadat de vizitat numai dacă stapîniți limba germană să înțelegeți ș ice explică ghidul.
Am plecat de la grotă spre stația de telecabină pentru a merge spre”5 Fingers” și ”World Heritage Helix”.
Drumul pînă la 5 Fingers este bun, nu este asfaltat dar este un peitriș bătătorit, chiar bun pentru că am întîlnit cîteva cupluri care îșî scosese micuți în cărucioare la plimbare pe munte.
Drumul este lin la început dar spre sfîrșit este mai anevoios, de aceea pe tot traseu se găsesc bancuțe pentru a mai putea face ceva pauze.
După circa 20 de minute ajungem la 5 Fingers. Ce sunt aceste degete. O structura din metal cu cinci podețe care iese din tiparul muntelui cica 5 metri, pe unul din degete se afla un telescop cu ajutorul căruia se poate vedea localitațile Hallstat, Obertraun și lacul Hallstätter.
Pe alt deget se află o ramă de tablou pentru cei care doresc să își facă portretul.
Priveliștea este fermecătoare, ochiul este încîntat de ceea ce vede. Vremema este frumoasă cu un soare blînd cu un vînt care adie ușor o zi minunată pentru a contempla frumusețile oferite de natură.
Stăm la coada ca să ne uitam prin telescop mai zăbovim circa 15 minute și plecam încet dar sigur spre telecabinăși implicit spre “World Heritage Helix”.
Aceasta este o spirală din metal care îți oferă de asemenea o priveliște superbă. În capătul spiralei adminstratori locului au amplasat pe un suport un aparat foto cu ajutorul căruia se pot face fotografi care după aceea pot fi descărcate de pe siteul următor:„http://fp21.it-wms.com/archive/archive.php?cam=1”.
Acestă zonă este propice zborului cu parapanta. În circa 15 minute 5 parapantiști și-au luat zborul spre lacul Hallstätter purtați de curenți de aer.
După ce am făcut o fotografie am plecat în grabă spre telecabină pentru a putea prinde măcar ultimul grup pentru a vizita grota de gheață.
Lîngă acestă spirală se mai află și o mică capelă catolică care era deschisă pentru enoriași și spre surprinderea mea lucea de curațenie.
Am prins telecabina pentru a ajunge la grota de gheață dar deja era ora 17 și toată lumea se grăbea să ajungă în parcare pentru a pleca acasă.
Am plecat cu părere de rău că nu am putut vedea grota de gheață și că am optat pentru grota mamuților care nu a fost ceva extraordinar.
Menționez că la prima stație a telecabinei se află un restaurant foarte frumos și destul de încăpător, care la orele 11 cînd am urcat terasa era arhiplină cu turiști.
Am plecat spre pensiune obosiți, cu kilometrajul dat peste cap și plăcuțele de frînă uzate după toate escalădările făcute prin munti Dachstein dar bucuroși că am putu vedea încă o filă din cartea de geografie a zonei Dachstein Salzkammergut.

Fermecatoarea Abația Melk

Iată-ne porniți la drum din Vienna pe A1 spre Salzburg.
După circa o ora de mers pe autostradă pe partea dreapta am întîlnit un panou care ne indica faptul că urma localitatea Melk dar mai ales impunătoarea Abația din Melk sau în germană Stift Melk.
Silueta abației se observă de pe autostradă deaorece este contruită pe un deal, nu puteți să o ratați, chiar merită să vă abateți de la drum să o vizitați.
De la autostradă am ajuns foarte repede în orășel iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut un loc de parcare sigur să fie fără taxă.
Am găsit parcare pe o străduță lîngă gara din Melk la cica 10 minute de centrul orasului și 15 minute de intrarea în Abație.
Orăselul este unul liniștit tipil austriac cu cîteva terase pe strada principală, magazine și vreo două sedii de bănci.
La ora prînzului străzile cochete ale localități erau invadate de turiști care aveau același scop, de a vizita Abația.
Găsim indicatorul Stift Melk urcăm ceva trepte și descoperim intrarea în edificiu.
Pășim în prima curte, aici un adevărat șantier se renovează și se modernizează anumite dependințe. Observăm pe frontispiciul primei clădiri că este scris cu majuscule ” "ABSIT GLORIARI NISI INCRUCE", gloria este găsita doar prin cruce”.
Curtea principală este impresionantă extrem de mare iar in zona centrală se află o fîntînă arteziană.
Pe partea dreaptă se afla casa de unde se poate procura biletele de intrare.
Edificiul este construit pe timpul lui Leopold al II lea care a donat călugărilor un castel.
Cumpărăm bilete cu ajutorul cardului în valoare de 7.70 euro/pers și pornim să descoperim secretele care se ascund în spatele zidurilor.
După ce trecem de punctul de control vedem un afis care ne sfătuia să nu folosim blițul cînd facem fotografii.
Turul debutează cu un hol impresionant pe care sunt expuse o sumedenie de tablouri. După hol întrăm în muzeul propriuzis care impresionează prin multitudinea de obiecte expuse, ele fiind autentice și într-o stare excelentă.
Găsim expuse toată gama de obiecte de cult folosite de preoți catolici, potire batute cu nestemate, cruci din aur cu nestemate, chiar și veșminte catolice, obiectele sunt de o frumusețe rară. În fiecare cameră există cîte o sobă pentru încălzire pe lîngă frumusețea lor nu găsim două sobe identice în toată clădirea.
După ce parcurgem cele 11 camere cu exponate, ajungem într-o sală imensă ce îmi aduce aminte de palatul Schonbrunn. Acestă cameră este pavată cu marmură iar tavanul este decorat cu o frescă superbă executată de pictorul Paul Troger, în care se observă un car tras de lei în care se află “Pallas Athena” iar deasupra uși se află inscripția ” Hospites Tamquam Christus Suscipiatur” care mă duce cu gîndul că este o sală de oaspeți.
De aici se iese pe o terasă de unde se poate admira bătrînul fluviu Dunărea dar și localitatea Melk.
Dar de pe terasă se intră în bibliotecă abației.
Pe tavanul biblioteci pictorul Paul Troger a realizat o minunată frescă reprezentînd cele patru virtuți: înțelepciunea, dreptatea, tăria şi cumpătarea, tot aici găsim patru sculpturi din lemn care reprezintă cele patru facultăți prezente aici: Teologie, Filozofie, Medicină şi Jurisprudenţa.
Biblioteca adăpostește în rafturile ei peste sute de mii de manuscrise.
Pe lateralul biblioteci mai întilnim un telescop, un glob pământesc precum și o vitrină cu alte instrumente folosite de savanți care au studiat în abație.
Punctul forte al turului este fără doar și poate biserica abației construită în stil baroc. Biserica este grandioasă, nu există termen de comparatițe.
Frescele, sculpturile, decorațiunile interioare sunt de o frumusețe rar întilnită(cel putin de mine, pînă acum) par a fi din aur sau cel puțin aurite.
Înteriorul este monumental sclipește de frumusețe, în biserică găsim altarul Sf. Michael, Sf Coloman precum și altarul Sf. Benedict, cel mai impozant este altarul principal de unde se țin predicile.
În partea opusă altarului se află o imensă orga care acompaniază corul bisericii.
Minute în sir am stat și am admirat fiecare colțisor al biserici, de nu îmi venea să mă despart de ele, dar cum mai aveam ceva drum de făcut am pășit spre ieșire.
Frumusețile ne-au însoțit chiar și la iesire unde stătea solitary un ceas din lemn fabrica prin anul 1810 in Bad Ischl, iar în 1970 după primele reparații unele component din lemn au fost înlocuite cu piese din metal.
După ce ieșim din curtea abației pe partea stîngă este superba gradină și pavilionul de vară care este executat în stil baroc. O camera pavilionului a fost transformată în cafenea dar fără sa altereze frumusetile lui.
Răspunzător de superbele fresce din pavilion este pictorul Johann Wenzel Bergl.
Parcul este supeb, totul este verde, îngrijit și plin de viață.
Mergînd pe aleile pietruite admirând frumusețile parcului am întîlnit arbori de tei cu o vechime de 250 de ani și care prezentau pericol pentru trecători. Aceștia fiind foarte batrîni puteau oricînd să se prabușească.
Lîngă acesti tei seculari se află un lac amenajat unde înoată în voie cîțiva pești dolofani.
Acest lac este punctul terminus al parcului de ne îndreptăm spre ieșirea din parc.
Lîngă parc se află un restaurant stilat pe măsura numelui pe care îl poartă “STIFTSRESTAURANT MELK „ cu o capacitate de 600 de locuri.
Dacă circulați pe A1 și treceți pe lîngă Melk nu ezitați să vă desfătați sufletul și ochi vizitînd Abația Melk pentru că este unică.